În Ținutul Buzăului găsim multe urme ale erelor glaciare preistorice, inclusiv văi săpate de ghețari, sedimente depuse de inundațiile masive cauzate de topirea acestora, roci cât casa purtate în spinare de ghețari zeci de kilometri, și multe altele. Găsim chiar și fosile ale animalelor care au trăit în timpul glaciațiunii, unele dintre ele prezervate în peșterile de sare de la Mânzălești, iar altele în pământul de la Bozioru. Ba chiar poveștile cu uriași din zonă sunt inspirate de oasele uriașe pe care locuitorii le-au găsit din când în când, atunci când își lucrau pământul. Mamuții sunt adevărații uriași ai Ținutului, iar acum poți avea și tu unul, făcut din lână, sub formă de broșă sau magnet de pus unde vrei tu.

 

Obiectele din lână sunt lucrate cu mult entuziasm de Rodica Pătrașcu (Dor de lână). Fascinată de artă și natură (și de orice animal lânos), Rodica a început să învețe tainele argăsitului din dorința de a da din nou viață lânii și pieilor de oaie, care de foarte multe ori se transformă în deșeuri. Produsele care ies din mâna ei sunt unice și spun o poveste aparte. Lâna spălată în apă de izvor de munte este împâslită și apoi modelată cu grijă până își capătă forma. Fiecare obiect este apoi personalizat cu inserții colorate din fir de lână.

Mamuți lânoși - broșe și magneți

lei55,00Preț
  • Material: lână din Ținut

    Culoare: natural

    Dimensiuni: ~ 6 cm diametru